joi, 9 septembrie 2010

Decizii, ironie si altruism

Sunt cam in pana de episoade, pana incep noile sezoane la cele "n" seriale pe care le urmaresc! Asa ca am cautat ceva nou si interesant de umplut momentele in care vreau ca fantezia sa ia locul realului. Dupa vreo doua incercari nereusite, am gasit unul dragut "Being Erica", in care personajul principal e o tipa aflata cam intr-un punct "mort" al vietii ei, si ajunge sa se gandeasca la toate deciziile proaste si regretabile pe care le-a luat in trecut. Cum ii spune cineva: "suntem suma deciziilor noastre!". Cam asa e, dar se mai adauga si deciziile altor persoane care ne afecteaza viata, plus acea farama de (ne)noroc pe care o are oricine! M-a pus un pic pe ganduri si mi-am trecut rapid in minte deciziile luate! Nu sunt prea multe..mai mult am lasat pe altii sa decida in locul meu, sau am lasat lucrurile sa decurga in asa fel incat, intr-un final, nu mai aveam de ales, ci se impunea de la sine o anumita decizie. Si asta ca sa nu am apoi remuscari ca nu am ales eu bine! Sau sa nu fiu nevoita sa suport pe deplin consecintele. Nu regret insa, ci invat, si o sa fie din ce in ce mai bine!

E ironic totusi Doamne-Doamne, ca avem o mie de indoieli, incertitudini, lacune de cunostinte si experienta, plus ceva complexe, atunci cand am putea face totul, cand aratam poate cel mai bine..cand am fi putut mult mai mult exploata fiecare moment (in tinerete). Iar cand in sfarsit acumulam tot ce ne trebuie pentru o viata implinita, nu mai suntem poate capabili, nu ne mai simtim in stare, nu mai avem cum... E ca si cand ni se da initial un set de instrumente cu care am putea sa realizam atatea, si nu stim sa le folosim, iar cand in sfarsit invatam, nu mai sunt valabile instrumentele! Cam ironic, nu?! Si mai ironic e ca persoanele care vor sa ii invete pe ceilalti cum sa le foloseasca atunci cand pot, sunt repeziti si pusi la zid!

Wow..acum realizez...liniste! Pe santier (Palas)..e liniste! Chiar daca e 2.30 dimineata, de obicei mai zbarnaia ceva, dar acum e liniste... Pai stiu oamenii ca scriu eu pe blog :)) Enjoy the silence, cum ar spune Depeche Mode! Ma gandeam eu asa...nu sunt chiar altruista! Adica, in mod normal da, nu astept sa mi se returneze gesturile frumoase pe care le fac, dar cu anumite persoane nu! Ideea e cam asa: mi-e drag tare sa fac mici surprize si gesturi frumoase si spontane unei persoane dragi. Si e bucuria mea! Dar la un moment dat, incep sa ma astept sa fiu rasplatita macar un pic si eu prin aceleasi gesturi. Sau devine atat de normal sa fii rasfatat, incat nu realizezi ca e o situatie aparte si nu mai apreciezi just?! Si aici intervine si dilema mea: sa nu mai fac (dar aici sufar si eu, ca mie imi place sa fiu asa), sa nu mai pretind reciprocitate (dar apoi simt ca eu dau prea mult si primesc prea putin) sau sa imi cobor eu asteptarile? Nu stiu...

5 comentarii:

  1. eu am renuntat la asteptarile de la altcineva, le-am pastrat doar pe cele fatza de mine. cred ca e bine sa facem ce simtim, cand simtim pur si simplu din suflet si atat. fara nici o asteptare, pt ca asta se simte si nu face decat sa-l incarce pe cel fatza de care le ai, ii rupi cumva din spontaneitatea si libertatea lui de a-si arata sentimentele lui atunci cand e in perfecta armonie cu tot ce e in jur si simte el sa comunice. eu cred ca noi ne cream singuri suferintele si dezamagirile, nu e nimeni vinovat de ele. e doar un mod al nostru de a arunca vina pe cineva. daca am fi pur si simplu contopiti cu iubirea fatza de tot ce ne inconjoara nu am astepta nimic in schimb si nu am putea fi raniti de nimic si nimeni...si am ajunge in armonie cu iubirea celor din jur fatza de noi.
    :) ce-mi place ca trecem prin aceleasi dileme si descoperiri ..e faina varsta asta .. si e si mai fain sa ai cu cine sa le imparti si discuti :):* miss u

    RăspundețiȘtergere
  2. asa este, bine ar fi sa putem sa nu avem asteptari pentru a nu fi dezamagiti la un anumit punct. Dar reusim asta? E bine insa sa constientizam, e uin pas inainte!

    Ce santier? Ce Palas?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot sa nu am asteptari! Incerc, dar nu pot!

    Palas...offf...nu stii?! E un santier imens in mijlocul Iasului (langa Palat) si e exact langa blocul meu. Ma uit pe geam si vad langa mine o macara imensa, si inca vreo 4 pe fundal. Lucreaza cam non stop si e mereu praf si zgomot! Ma streseaza mai ales noaptea! Si stradutele din jur sunt stricate si murdarite de camioane..ce mai..o frumusete!

    RăspundețiȘtergere
  4. Personal am doua reguli referitor la dilema ta:
    - pana la un anumit punct (destul de jos recunosc) ofer fara sa astept nimic in schimb
    - peste acel punct ofer doar in amsura in care primesc si eu aceleasi lucruri in schimb, in rest chiar nu imi place sa fiu fraierul nimanui. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. "Si mai ironic e ca persoanele care vor sa ii invete pe ceilalti cum sa le foloseasca atunci cand pot, sunt repeziti si pusi la zid!"

    Asta cam asa e.

    "Nu sunt prea multe..mai mult am lasat pe altii sa decida in locul meu, sau am lasat lucrurile sa decurga in asa fel incat, intr-un final, nu mai aveam de ales, ci se impunea de la sine o anumita decizie. Si asta ca sa nu am apoi remuscari ca nu am ales eu bine!"

    Cand se poate asa, e ideal, dar nu e decat o amanare cu care ne iluzionam/amagim singuri. De multe ori conteaza si cand anume luam decizia, daca contabilizam rezultatul si efectele lui. Poate daca luam decizia mai repede, rezultatul era altul.

    Altruism? Aici inscrie-ma si pe mine, nu conteaza daca de cele mai multe ori altii o descriu cu termenul "fraier" :lol: N-am orgolii marunte ;)

    RăspundețiȘtergere