joi, 24 noiembrie 2011

Linia moarta

Adică aia care tradusă în engleză dă egal cu deadline. Sau mai clar spus stresul omului modern, ulcerul vieții cotidiene ori coșmarul zilei fatidice!

Așa funcționează acum societatea, în termene, în limite, într-o veselie plină de acid gastric. Dar mie-mi place! De fapt nu îmi place, place, place, place.. [ROA ieși din cap!!!!], ci mi se pare util. Asta pentru că în mod natural am senzația că sunt o "lălăitoare" (licență poetică, nu aruncați cu roșii stricate în monitor!). Adică una de-aia care-ar lălăio până când natura/soarta/destinul se impune singur și deciziile încep să nu mai fie o opțiune. Ca și cu blogul vieții, al cărui nume mă chinui să-l nasc mai ceva ca la o cezariană complicată. Odată e în .ro, apoi mă seduce .com după care las baltă și mă îndrept spre mocăciuni pe wordpress... Întâi e nume, apoi poreclă ca spre final să ajung la o alăturare aleatorie de cuvinte. Nimic nu-mi place, strâmb mereu din nas și amân orice decizie în speranța inspirației divine care oricum văd că nu are de gând să mă viziteze. Așa că trebuie să-mi impun un termen limită, și ce mi-o veni în cap până atunci, așa va rămâne! Aaa.. și că tot veni vorba, de-aia nici nu mai scriu așa des aici, că am pretenții să scriu frumos și cu chef pe domeniu propriu, vreau vizitatori la kilogram, advertoriale care să-mi plătească programarea la spa și să devin celebră în emisiunea Hot blog!

Din ciclu "amintiri din studenție" și în strânsă legătură cu natura mea sezonier-delăsătoare de care v-am povestit mai sus, vine și povestea cu zecile de examene pentru care nu mișcam un curs pe parcursul anului, dar pentru care, în ultimele două nopți, îl fugăream pe Moș Ene prin casă și îi trânteam între ochi un ordin de restricție mare cât cana mea de cafea cu lapte! Și uite-așa a terminat Mădălina facultatea fără o restanța. Daaa.. știu reacțiile.. bla bla bla... n-am fost studentă dacă nu am avut restanțe... etc... For the record, chiar am fost, și chiar una deșteaptă, simpatică, cu chef mare de distracții și fără stresul restantelot (sîc!) :D

În concluzie, până nu simt amenințarea de-asupra capului, nu am prea mari șanse de a mă "aduna", însă trăiesc cu speranța lucrurilor făcute din timp și a liniștii și a siguranței deciziilor luate la momentul oportun. Hai că odată recunoscută problema, calea spre rezolvare e pe jumătate parcursă, nu? :)

3 comentarii:

  1. Sincer, eu daca sunt stresat nu reusesc sa fac mai nimic, d-aia incerc sa ma pastrez intr-o stare de vesnica pace si intelegere cu propriul eu (liric) cu cei din jur si cu activitatile care trebuie sa le desfasor. Cand lucrez sub stres nu fac mai nimic calumea...Avantajul meu e ca-mi ies rar din starea de calm.
    Si da, esti pe jumatate vindecata ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Apropo, daca te decizi la un domeniu, si contine un nume sau o porecla eu zic ca-i fain .eu (are o semnificatie aparte in romana, fericiti sunt aia care au numai.eu doar.eu dumnez.eu ;) ) Alta chestie, nu-i obligatoriu sa treci pe wordpress, mie imi place blogspot destul de mult pentru faptul ca-i moka si flexibil. Nu trebuie sa renunti la asta, ci sa-l cresti, cum am facut eu ;)

    Ah, inca o chestie, o seara faina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi s-a pus pata pe .ro dar cum spuneam, nici macar nu stiu ce sa pun inainte de punct, asa ca nici pentru ceea ce urmeaza dupa nu bag mana in foc. Mersi de sfat!

    RăspundețiȘtergere