Raspund direct: ambele! Din fericire, dar si din pacate!
Stii durerea aceea pe care o simti uneori, ca iti taie rasuflarea, ti se strange stomacul, efectiv...te doare sufletul? Da..."te doare sufletul"......e o expresie folosita destul de des, surprinzator si neplacut e ca are corespondent in realitate; senzatia se materializeaza si lumea pare urata, trista si fara speranta! E apasatoare, e de intensitate variabila si....trece!
Imagineaza-ti o viata in care ai putea simti exact ca in "momentul 0", de fiecare data in care te gandesti la acea situatie, la acel om, la acel momet! Si viata .... ne ofera nu doar un moment de acest gen, ci multe....atat cat poate duce fiecare! Ar fi ca si cum nu ti s-ar vindeca definitiv nicio rana fizica, nicio zgarietura, taietura, fractura, raceala....ci toate te-ar invada in momentul in care ti le amintesti. De aceea uitarea face parte din mecanismul de aparare al omului. Fara asa ceva, cum sa ai macar o sansa la un psihic normal?! E o binecuvantare.....
Dar ce te faci cand uiti de momentele frumoase? Ce cruda ironie face ca tot ce e frumos, curat si plin de dragoste sa fie aproape anulat de o clipa negativa?! Ce forta superioara are uratul? Si cum de o mica doza poate murdari un munte de frumos? E drept? Nu! Uitarea...blestem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu