Un domn m-a vazut cum am intins o bancnota unui baietel care cersea la un semafor, si mi-a strigat: Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!
Nu am inteles atunci, pe loc, ce a vrut sa spuna, mai ales ca eram ocupata sa demarez in viteza. Dar apoi, cand am stat sa ma gandesc mai bine, am tins sa ii dau dreptate. Sau poate nu…
Sunt sfasiata intre cele doua convingeri care sustin si ca e o practica pe de-a-ntregul eronata sa dai bani cersetorilor, si ca trebuie sa fim milostivi si, din putinul sau din multul nostru, sa dam si altora.
Apoi, eu cred ca nu trebuie sa lasi sa moara nimic cu usurinta. Nicio relatie, niciun vis, nicio speranta, nicio incercare. Cu atat mai mult nu poti lasa sa moara o fiinta, daca poti sa dai o mana de ajutor. Insa, din istoriile traite de mine, stiu si ca toate incapatanarile mele de a resuscita cate o poveste ofilita de amor s-au soldat cu esecuri si cu regrete legate de timpul pierdut.
Pe cine nu am lasat sa plece nu m-a lasat sa fiu fericita, pe cine nu am lasat sa traiasca dupa bunul lui plac nu m-a lasat nici pe mine sa imi vad de viata, pe cine am vrut cu orice chip sa il fac sa ma iubeasca l-am alungat, pana la urma, cu insistentele mele.
Cu toate astea, eu cred ca nu putem lasa viata, dragostea, speranta sa curga pe langa noi fara sa incercam sa transformam ceva. Ca intra in firea noastra de fapturi curioase, indraznete, curajoase dorinta de a schimba lumea prin care trecem si sufletele pe care le atingem cu propriul nostru suflet. Ca e inscris in sangele nostru de supravietuitori obligatia de a nu-i lasa sa moara chiar si pe cei care, mai tarziu, nu ne vor mai lasa sa traim.
http://www.coffeechat.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu