Music in my mind (1)

Let's have some fun, in For Fun! Am trecut un pic ieri seara pe-acolo si am apucat sa mai dansez si eu (ce dor imi era!). Nu am mai iesit de ceva vreme, si mi-am propus ca incepand cu toamna asta sa mai testez si eu un pic topaiala, iar intamplarea a facut ca ieri sa am ocazia! Nu agreez foarte mult atmosfera "de club", imi place mai mult genul "pub", in care mai apuci sa mai stai si pe la o masa, sa te mai intelegi cu omul, nu numai bum-bum-bum 5 ore in continuu. Bine..oricum nu prea imi place mie sa stau jos, mai ales cand e muzica faina dansez pana "pic". In ultima vreme s-a intamplat foarte rar sa ies sa dansez, si nu as vrea sa devin cine stie ce petrecareata, dar macar sa fie mai des de doua ori in an :)

S-a nimerit sa fie si karaoke ieri, asa ca am ascultat promitatoarele talente iesene, desfasurandu-se cu microfonul in mana. Nu am avut curajul sa cant nimic pentru ca: nu am mai facut asta niciodata, eram cu o gasca noua in fata careia nu as fi dorit sa ma fac de rusine si nici nu bausem intr-atat incat sa am curaj :)) Dar eu vreau...odata! Promit sa nu zgarai urechiusile fine ale celor care ma vor asculta, pe cuvant de fost membru Angeli (cor de copii in care am activat vreo 2 anisori). Acum nici privighetoare sa nu ma credeti, ca la emotiile mele si la vocea nelucrata pe care o am acum...nu garantez nimic :)

In fine, mi s-a facut chef de muzica si am zis sa pun si eu pe blogusorul meu, noutatile (pentru mine) ce mi-au atras mie atentia zilele astea. "Release the pain" e o melodie interpretata de Lora (ex Wassabi) si imi place taaaaare! Pentru a-i da un plus de emotie, am pus varianta cantata live. Mie mi se face pielea de "gaina" atunci cand o ascult, si nu pot sa nu admir vocea Lorei!

A doua piesa e de la Willow Smith, fetita de 9 ani a lui Will Smith. Piesa "Whip my hair" e ok (seamana cu stilul Rihannei), insa mi se pare ca are o atitudine total nepotrivita pentru cei 9 ani de viata. Parca e o mini-femeie, provocatoare si constienta de farmecul ei. Ca sa nu mai spun ca pe youtube, sunt comentarii de genul "OMG! She's hot!". Huh???!! Are 9 ani!!!

O alta melodie faina e "Cele doua cuvinte" de la Taxi. Discutia ar fi extrem de lunga, cum de dragii de barbati se impotmolesc atunci cand ar trebui sa iti spuna sincer si frumos "Te iubesc!". Nu imi place deloc varianta "de ce sa iti zic draga? Eu imi arat dragostea prin gesturi...etc". Dar nici atunci cand iti declara iubirea si de fapt comportamentul lui nu sustine ceea ce spune! Varianta corecta dupa mine: spune-i partenerei ca o iubesti, si arata-i ceea ce simti si prin gesturi, atentie si orice inseamna "iubire" pentru tine!

Va urma...

Amo

Warning!

Caz grav de scenarita cronica! Se recomanda izolarea in casa, pana la disparitia simptomelor halucinante! Dauneaza grav psihicului si relatiei!

O duminica

M-am trezit cu gandul ca e o zi speciala! Si chiar a fost, dar se pare ca doar pentru mine! Pana la urma, am asimilat dezamagirea, am inghitit in sec si .... am ramas cu o amintire nasoala! Nota "2!"

In rest, am fost pe la tara si am revazut locurile care, atunci cand eram mica, mi se pareau a fi la o dimenisiune mult mai mare decat acum! Casa mai maruntica, cerdacul la fel, camerele...totul e mult mai mic decat imi aminteam. Cu toate ca e destul de aproape, ajung cam rar pe-acolo, si mereu ma uit nostalgica la pozele de pe pereti cu rudele mele, la soba dupa care ma culcam si la paraul in care observam broscutele. Am fost copil crescut in oras, si nu am stat prea mult la tara, dar locurile acelea au magia lor, mai ales ca au o asa de mare incarcatura de amintiri ale unei persoane dragi care nu mai e.

Macar a fost o zi cu soare...:)

Sex and the city 2

Filmul e aparut de cateva luni, si am vrut sa merg "cu fetele" la cinema. Nu are sens sa pedepsesti nici un posesor de testosteron, si sa il obligi sa se uite la asa ceva! Bine, fetele mele sunt cam departe...una pe la Botosani (si cu copilas de 1 an, asa ca numai de Sex and the City nu are ea chef) si alta e in Canada (aici, pe dupa gard)! Asa ca nu mi-a mai ramas decat draguta mea N. care inca nu m-a parasit, si nu a dezertat din Iasi. Am lasat cinema-ul cu ai lui spectatori, si noi ne-am pus confortabil in pat si am vizionat filmul.

Acum ce sa zic, filmul e cotat pe imdb.com cu un scor de 3.9 din 10. Promitator, nu? Dar eu oricum nu am avut asteptari prea mari, ca daca se fataiau cele patru prietene din film, pe ecran, cu un cocktail in mana, imbracate cu rochite frumoase si barfind despre moda, barbati sau relatii, pentru mine era de ajuns. Aici se incadrau asteptarile mele, si a fost bine asa, pentru ca filmul e departe de a fi o capodopera, dar e amuzant, dragut, relaxant si iti ofera ocazia sa mai "salivezi" din cand in cand (odata cu Samantha). Sa detaliem :)) In Sex and the City 1, dragutul ce o vrajeste pe Sam este Gilles Marini care arata cam asa:

Ok, dupa ce va reveniti (ma refer acum la don'shoarele mai sensibile :P ), vi-l prezint si pe cel din Sex and the city 2, pe numele lui Max Ryan, care arata cam asa:

Apare in film, in desertul fierbinte, lasandu-le pe cele patru domnite (plus un domnisor cam gay) cu palpitatii:

(in caz ca nu merge, clipurile sunt aici )

Aaa...si mi-a placut ca atunci cand una dintre fete, care era maritata, s-a sarutat cu ex-ul, prinsa in vraja locatiei orientale in care s-au (re)intalnit, sotiorul (informat telefonic despre isprava), i-a inmanat la intoarcere, "pedeapsa" intr-o cutiuta frumoasa. Era un inel cu o piatra maaare, care sa-i aminteasca de angajamentul pe care si-l luase fata de el! Destept barbat!!! Aaaaa...deci e liber la pupat....toti ex-ii mei sa imi dea un telefon :)) Stati mai, nu puneti mana pe telefon, ca nu degeaba sunteti "ex" :P Dar....halal "pedeapsa"!

Oricum, filmul a fost pretext de popcorn, Cola, napolitane, Angeli, si muuuuulta discutie intre gagici (a.k.a. barfa):P Am recuperat zilele in care nu ne-am vazut si am turuit in continuu, si dupa vreo 5, 6 ore tot as mai fi stat sa povestim si sa ne mai dam cu parerea despre una, alta...:))

In concluzie, buuun film :))

Decizii, ironie si altruism

Sunt cam in pana de episoade, pana incep noile sezoane la cele "n" seriale pe care le urmaresc! Asa ca am cautat ceva nou si interesant de umplut momentele in care vreau ca fantezia sa ia locul realului. Dupa vreo doua incercari nereusite, am gasit unul dragut "Being Erica", in care personajul principal e o tipa aflata cam intr-un punct "mort" al vietii ei, si ajunge sa se gandeasca la toate deciziile proaste si regretabile pe care le-a luat in trecut. Cum ii spune cineva: "suntem suma deciziilor noastre!". Cam asa e, dar se mai adauga si deciziile altor persoane care ne afecteaza viata, plus acea farama de (ne)noroc pe care o are oricine! M-a pus un pic pe ganduri si mi-am trecut rapid in minte deciziile luate! Nu sunt prea multe..mai mult am lasat pe altii sa decida in locul meu, sau am lasat lucrurile sa decurga in asa fel incat, intr-un final, nu mai aveam de ales, ci se impunea de la sine o anumita decizie. Si asta ca sa nu am apoi remuscari ca nu am ales eu bine! Sau sa nu fiu nevoita sa suport pe deplin consecintele. Nu regret insa, ci invat, si o sa fie din ce in ce mai bine!

E ironic totusi Doamne-Doamne, ca avem o mie de indoieli, incertitudini, lacune de cunostinte si experienta, plus ceva complexe, atunci cand am putea face totul, cand aratam poate cel mai bine..cand am fi putut mult mai mult exploata fiecare moment (in tinerete). Iar cand in sfarsit acumulam tot ce ne trebuie pentru o viata implinita, nu mai suntem poate capabili, nu ne mai simtim in stare, nu mai avem cum... E ca si cand ni se da initial un set de instrumente cu care am putea sa realizam atatea, si nu stim sa le folosim, iar cand in sfarsit invatam, nu mai sunt valabile instrumentele! Cam ironic, nu?! Si mai ironic e ca persoanele care vor sa ii invete pe ceilalti cum sa le foloseasca atunci cand pot, sunt repeziti si pusi la zid!

Wow..acum realizez...liniste! Pe santier (Palas)..e liniste! Chiar daca e 2.30 dimineata, de obicei mai zbarnaia ceva, dar acum e liniste... Pai stiu oamenii ca scriu eu pe blog :)) Enjoy the silence, cum ar spune Depeche Mode! Ma gandeam eu asa...nu sunt chiar altruista! Adica, in mod normal da, nu astept sa mi se returneze gesturile frumoase pe care le fac, dar cu anumite persoane nu! Ideea e cam asa: mi-e drag tare sa fac mici surprize si gesturi frumoase si spontane unei persoane dragi. Si e bucuria mea! Dar la un moment dat, incep sa ma astept sa fiu rasplatita macar un pic si eu prin aceleasi gesturi. Sau devine atat de normal sa fii rasfatat, incat nu realizezi ca e o situatie aparte si nu mai apreciezi just?! Si aici intervine si dilema mea: sa nu mai fac (dar aici sufar si eu, ca mie imi place sa fiu asa), sa nu mai pretind reciprocitate (dar apoi simt ca eu dau prea mult si primesc prea putin) sau sa imi cobor eu asteptarile? Nu stiu...

Coelho si Snoop Dogg

Am intrat pe pagina de Twitter a celebrului scriitor Paulo Coelho (da, da...are si el, cu toate ca eu credeam ca se ocupa doar cu romanele, am aflat ca ii plac si propozitiile scurte!) si am fost curioasa sa vad pe cine "urmareste" domnia sa. Ce curiozitate stupida! Pe Snoop Dogg, bineinteles!!! :))

Make me

Winnie e "complex"

O vizita obisnuita la Carrefour... Gandindu-ma ca i-am promis nepotelului o surpriza atunci cand voi ajunge acasa, m-am hotarat sa ii cumpar revista "Winnie Ursuletul", una dintre preferatele lui (pe langa "Thomas" si "Cars"). Revista e ilustrata frumos, are trei povestioare cu subiect dragut, si cateva joculete. Cum ar zice site-ul editurii: "Adresandu-se copiilor de 2 - 6 ani, revista cuprinde povesti amuzante cu Winnie si prietenii lui, jocuri grozave, lucruri practice si cele mai interesante articole despre natura. Afla si tu!"

Dupa ce ii daruiam revista, nu scapam pana nu ii citeam macar una dintre cele trei povestioare. La fel si acum, dar de data asta am primit o lectie de limbaj adecvat copiilor cu varste cuprinse intre 2 si 6 ani! Sa citez cateva fragmente din povestioarele revistei:

• "Grohi urzi un plan pentru a le inocula prietenilor sai ideea...."
• "Cu totii ramasesera interzisi cand se convinsesera..."
• "Ruf a pictat motive verzi inauntrul cercului..."
• Si cuvinte de genul: "stupoare", "varianta plauzibila", "indeletnicire pretentioasa", "ananghie".

Mi se pare mie, sau e un pic cam pretentios limbajul pentru un pustiulica de patru ani?! Eu caut instant sinonime, pentru cursivitatea povestii, iar cand mai citesc exact cuvintele tiparite, ii explic semnificatia lor. Cu toate astea, mie mi s-ar parea mai normal, ca limbajul sa fie adaptat varstei careia i se adreseaza! Normal ca micutii trebuie sa isi imbogateasca constant bagajul de cuvinte, dar unele parca nu prea isi au rostul! Si nu spun ca ar trebui scris in propozitii de maximum trei cuvinte, si cu o exprimare de copil de 2 ani, dar poate ar trebui sa fie un pic mai atenti! Si revista aceasta este printre cele "bune", nu vreti sa stiti in ce hal se scriu povestile in altele!!!

Mixed feelings

E dimineata si caut cu ochi somnorosi lumina soarelui. E lumina ce imi inspira o zi "cu chef". De cateva zile intuiesc de dimineata, printre jaluzele, cerul mohorat de inceput de toamna. Imi vine sa raman in pat, sa trag patura mai bine pe mine, si sa astept soarele... Mai apare uneori pe la amiaza, dar e fugarit repede de ploaie si rafale de vant. Dar o sa mai vina, nu la fel de puternic si impunator ca in anotimpul ce s-a terminat, ci mai dulce si filtrat de frunzele galbui. Si abia astept, caci ador lumina soarelui toamna!

Intre timp ma bucur de nucile "noi", pentru care am o adevarata pasiune, si de struguri:) Si tot stau cu ochii la meteo, sperand sa prind un weekend cu soare, pentru un picnic in familie. E ramas restant de acum un an... Mie toamna imi da sentimentul de nesiguranta. Absolut in fiecare an am senzatia ca trebuie sa le adun pe toate in jurul meu, ca sa fie totul bine. Si sa am si pe cineva alaturi de care sa stau, si un pat si o paturica sub care sa ma ghemuiesc. Parca vine ceva de temut, si eu trebuie sa ma feresc si sa ma pun la adapost. Seamana cu un instinct ramas din vechi timpuri, menit sa ne ajute sa trecem iarna cu bine.

Uneori ma simt vesela si cat de cat optimista, alteori plina de furie si nervi justificabili. Oare Distonocalmul ajuta? :)) Glumesc! Se rezolva cu alcool si "iarba", nu? :)) Of....trebuie sa ma pun pe treaba, cam in toate domeniile, si sa mai fac si un plan de "supravietuire'' in jungla asta numita viata. Dar e bun...e inceput de toamna si lumea incepe din nou sa munceasca mai cu spor. Asa ca poate-mi iese si mie smecheria, nu?