Cuvinte frumoase! (despre iubire)

Acum 2 saptamani, cand ma intorceam de la mare, mi-am luat cu mine pe tren, cate ceva cu care sa-mi ocup cele 10 ore, cat avea sa ma legene trenul pana in Iasi. Prima optiune era cartea pe care o citeam atunci "La rascruce de vanturi" de Emily Bronte, a doua: revista Cosmopolitan, iar a treia: Formula AS. Aceasta ultima revista-ziar, a fost o prezenta constanta in casa mea de cel putin 10 ani. La inceput erau sfaturile si remediile naturiste, cele ce o faceau pe mama mea sa o cumpere, apoi am fost eu cea care trecea pa la chioscul de ziare, pentru a o achizitiona. De ce? Pai acopera cam orice domeniu (politica, frumusete, vedete etc). Pe mine m-a cucerit stilul jurnalistilor, care trateaza orice articol cu seriozitate si care intervieveaza oameni de calitate. Nu o sa gasesti titlurile "clasice" ale ziarelor de succes: "Exclusiv!! Video: Bote s-a uitat urat la Bianca!". O sa gasiti in schimb articole scrise atat de frumos, corect si fluent, incat iti este mai mare dragul sa le citesti! In fine, eu de ceva timp citesc editia online, si daca va intereseaza puteti sa intrati si la sectiunea arhiva o sa gasiti toate numerele, incepand cu anul 1998!

Dar sa revin la plictiseala mea de pe tren, si sa va las sa cititi cateva cuvine frumoase spuse de catre actorul Damian Crasmaru, despre iubire, relatii si viata sa alaturi de actrita Carmen Stanescu:

"Viata in doi e foarte grea, pentru ca noi, oamenii, nu suntem clonati, deci nu semanam unii cu altii. Mancam aceeasi mancare, dar simturile o recepteaza diferit. La fel e si cu o mangaiere, cu o vorba, cu un sentiment sau o idee. Este mare lucru sa poti sa chimizezi in asa fel relatia, incat sa fii cu partenerul intr-un acord permanent. E nevoie de o apreciere reciproca, de o necesitate aproape viscerala de a percepe starile celuilalt, de o necesitate de a respira impreuna, de a privi impreuna, de a intelege impreuna si de a exista impreuna. Este nevoie ca intre femeie si barbat, intre sot si sotie sa existe o lipire sufleteasca, fizica si cerebrala deplina. In dragoste nu sunt acceptate jumatatile de masura. Din pricina asta cred ca unele mariaje rezista, iar altele nu: aceste ingrediente, comportari, stari, oricum le-am numi, nu functioneaza la unison si deplin.

Eu consider ca iubirea e atunci cand il privesti pe celalalt band din paharul cu apa pe care i l-ai oferit, iubirea e cand vrei sa-i implinesti o dorinta si faci asta adaugand si o floare, iubirea e cand ii aduci la pranz felul de mancare care stii ca-i place mult. Atunci cand viata dintre doi oameni functioneaza armonios, ai tot timpul idei intru bucuria celuilalt, tot timpul esti "ocupat" intru bucuria celuilalt, dar gesturile tale trebuie sa fie firesti, sa vina de la sine, nu sa fie ceva care pe tine sa te oboseasca, iar celuilalt sa-i induca impresia de artificial. Trebuie sa fie ceva care, pur si simplu, sa izvorasca din dragoste. Trebuie sa fie o placere si pentru tine, si pentru celalalt. Iar placerea asta inseamna, de obicei, o inlantuire de gesturi marunte, de asa-zise nimicuri, dar care nasc armonia dintr-un cuplu.

Mariajul care rezista e acela in care tu ai nevoie de cea din fata ta, iar ea are nevoie de cel din fata ei; e acela in care el si ea nu pot trai unul fara celalalt. Asta e ecuatia in formula esentializata. Pentru un cuplu reusit e nevoie ca, in mod natural, cei doi sa traiasca intr-o singura fiinta, nu separat. Eu nu ma intorc in pat, pe partea cealalta, cu visurile, dorintele, inchipuirile ori regretele mele, iar Carmen nu-mi intoarce spatele, cu visurile, dorintele, inchipuirile ori regretele ei."

Articolul intreg il gasiti AICI