Si...ce mai faci?

Am trecut de la faza in care postam zilnic, in cea in care nici macar nu mai deschid blogul. Si acum s-ar presupune ca am cel mai mult timp, si asa si este, caci o mini-carantina de aproximativ 2 saptamani mi-a fost impusa. Asa ca, restrictionata la domiciliu, blogul meu ar fi trebuit sa infloreasca si traficul sa explodeze, de pe urma unor articole minunate, iesite dintr-un asa creier odihnit. Dar nu.. cheful a disparut, lenea s-a instalat si mai confortabil, iar eu nu mai pot gandi mai nimic ce ar putea capta interesul cuiva!

De povestit, poate ca as avea cate ceva, dar ce te faci cu discretia, cu intimitatea, cu respectul fata de ceilalti implicati in "povestile" tale? Asa ca imi calmez degetelele care vor sa impartaseasca totul tastaturii si raspund si eu sec si impersonal la posibila intrebare virtuala "Ce ai mai facut?", printr-un "bine" la fel de banal. Ma si gandeam, cred ca cei care pun intrebarea asta, in mare parte, se si asteapta la raspunsul asta, si sunt luati prin surprindere cand intr-adevar incepi sa le povestesti ceva. Prea mult, prea complicat, prea detaliat... let's keep it simple! Nimeni nu prea e interesat de ce ti se intampla, toti vor sa fie politicosi si sa bifeze o cutuma sociala.

Ma intalneam acum cativa ani cu un tip si habar nu aveam, nici unul dintre noi, ce sa discutam la intalniri! Mereu era ceva de genul: "ce ai mai facut?", "aaa..eu ..bine! Tu?" "bine..", dupa care o tacere stanjenitoare, care deveneai din ce in ce mai aiurea, pana se repeta "bucla": "si in rest...ce ai mai facut?" "bineeee...tuu?" :)) Dupa cateva repetitii de gen, ne-am dat seama de penibilul situatiei si am ajuns sa radem de intrebarile astea, si mereu au ramas un mic obicei de care radeam de fiecare data cand il puneam in practica!

Apropo de taceri stanjenitoare la intalniri, am citit undeva ca cica femeile isi fac mult prea multe griji in legatura cu continutul sau frecventa discutiilor. Era un sfat de genul: sa invatam sa stam in liniste =)) Pai cuuum?! Mie mi se punea un nod in gat, atunci cand mai mult de 5 secunde nu se mai auzea niciun cuvintel! Se pare ca barbatii nu percep momentele de gen ca si ceva stanjenitor, si oricum, le ia un pic mai mult sa proceseze discutiile, gesturile, atitudinea... Aveam o prietena care la intalniri, in adolescenta, isi facea in minte, inaintea iesirii, un mic cuprins cu subiectele pe care ar fi putut sa le abordeze in caz de pauza verbala prelungita :)

La extrema cealalta, am intalnit barbati carora le place sa vorbeascaaaa, da le place, place, placeee... de nu-i mai opresti, si ajungi sa te enerveze ca nu mai apuci sa zici ceva, iar privirea de adanc interes cu care il onorai la inceput, se transforma in una plictisita si un pic frustrata. Si trece timpul, si trece.. si pe la final te intreaba nonsalant: "Dar tu de ce nu mai zici nimic?!" Pai daca nu-ti tace gura aia, muiere vorbareata deghizata in mascul.. ce esti!!!

O "placere" garantata iti ofera si monosilabicii (cel mai des intalniti), pe care iti vine sa ii strangi de gat, numai se le mai iasa un cuvant macar in plus! Te lasa cu fraze suspendate, cu propozitii incepute, dar neterminate, iar prietenii lor cei mai buni sunt "da", "nu" si "nu stiu"! Te lasa sa duci tot greul conversatiei, si la final iti dau sentimentul aiurea ca tu ai hotarat tot, ca a fost mai mult un monolog.. si uite dom'le ce femeie vorbareata sunt eu!!!

De unde m-am luat? Aha.. de la "ce faci?" si starea mea de "chefless". Mda... una peste alta (ce expresie lesbi :P), hai sa-ncerc si altfel "unul peste altul".."una peste unul" sau "unul peste una" :)).. Yeah...in fine, ideea era ca am reinceput sa ma uit la "The Apprentice", unde dragutul de Donald Trump concediaza pe rupte, tinere sperante in domeniul antreprenorial. Imi place, imi da o stare de energie, de pro..activitate, plus ca melodia de pe generic ma face sa-mi imaginez conturile mele mari si pline, pe care le voi detine in viitor :D Money, money, moneeeeey...