joi, 7 octombrie 2010

Lucky me

Noroc -> soarta, ursita, destin (favorabil)! Cam asa ii spune domnul DEX. Eu ii zic doar: vino in vizita! :) Si nu orice fel de vizita, din aceea cu sedere prelungitaaaa! Nu ma plang, imi mai calca pragul, dar e cam grabit. Ce sa-i fac, are multa lume de vizitat, are preferatii lui sau, din contra, cativa pe care ii ocoleste cu incapatanare!


"Cheama norocul in ajutor, dar da si din maini" Plutarh
Perfect rezonabil! Stai suav in pat ca o placintica aburinda, si plangi ca te-a facut mama fara noroc! Regreti clipele de copilas nestiutor, si ti-ai fi dorit sa gusti poznas din ..... Fara suparare, dar asa se spune de cei norocosi: "Vezi ma? Daca a mancat .... cand era mic!" Nu...mai bine nu! Asa ca o sa ies la geam, strig cat ma tin plamanii si dau si din maini pana nu-mi mai simt umerii. Asta nu inainte de a lipi pe geam: trifoiul cu patru foi, potcoava, broscutele testoase si tot arsenalul ajutator. Totul pentru o localizare cat mai buna si rapida a solicitantei agitate :)

"Norocul nu da nimic, el da doar cu imprumut pentru un timp; maine el cere inapoi de la favoritii lui ceea ce pare sa le dea pentru totdeauna" Jean de la Bruyer
Asta nu-mi mai convine! Pai eu ma agit in halul asta, ajung sa fiu si eu o mare norocoasa, iar apoi mi se cere inapoi?! Ce e aici? Provident?!

Cum a fost cu lozurile mele castigatoare: am investit fabulorasa suma de 2 lei cu gandul la cei 1500 pe care tanti vanzatoarea mi-a explicat ca ii pot avea! Primul loz: am castigat 2 lei. Uraaaa, am noroc! Al doilea: 2 lei, al treilea: 2 lei, al patrulea: 2 lei,.....nu va mai plictisesc! Am perseverat pana cand norocul meu s-a plictisit, si mi-a trantit franc si necrutator (dupa al zecelea loz de 2 lei) un "necastigator" intre ochi! Sa ma satur de perseverat!

Insa pana la urma, daca este sa ne gandim la ceea ce intr-adevar ne poate face norocosi, cel mai adesea si corect mi se pare a fi ca "norocul apare atunci cand oportunitatea se intalneste cu planificarea" (Thomas Alva Edison)
Voi? Cat de norocosi sunteti?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu