joi, 6 ianuarie 2011

Leapsa luata de la autoservire

Iar ma autoservesc de la Strumfita cu o leapsa, care chiar daca nu mi-a fost adresata personal, m-am gandit sa o preiau si sa-mi fac de cap cu ea :))

Rezultatul:

SUNT: Madalina (Mada...adica, mai simplu, aia din poza de mai jos :)) - o fata care nu poate sa fie falsa ori prefacuta, care isi pune prea multe intrebari si cauta prea multe raspunsuri, care isi cunoaste defectele dar si calitatile si care colectioneaza multi cercei :)


AS VREA: sa pot locui intr-o tara mai civilizata, unde sa am un job bun si pe cei iubiti aproape, unde sa ma integrez, sa nu fiu tratata ca o straina si unde sa nu mi se faca dupa o luna un dor nebun de tara, cu nostalgii irationale si amintiri roz :P Si daca se intampla asa, sa pot reveni oricand in concediu, fara a parcurge distante foarte mari si fara cheltuieli semnificative! Sau sa am aici o viata frumoasa, dar sa se mai schimbe cate ceva in tara asta (!!!), si sa pot calatori in vacante prin alte colturi ale lumii!

PASTREZ: Poze, cate un caiet sau o lucrare din anii de scoala, jurnalul de acum cativa ani, o papusa mica neagra Lulu, caietul cu desene mele ... In general, destul de multe, ma detasez destul de greu de ceea ce ar putea fi reprezentarea concreta a unei amintiri!

MI-AS FI DORIT: Sa fie posibil sa fac toate meseriile din lume, sa pot locui in toate tarile, sa fac mai multe poze si filmari in copilarie. Si ceva mai recent: sa stiu ca blondul nu "prinde" pe roscat, macar asa nu as mai fi ajuns roscata cu radacini blonde :))

NU IMI PLACE: Ufff...de unde sa incep?! Falsitatea; cucoanele rautacioase, machiate excesiv, tapate, lingusitoare cu cei "mari" si care vorbesc "colorat"; mizeria de pe strazi, din casele romanilor, si de pe romani (a.k.a. "jeg"); desensibilizarea de care sufera multi in ultima vreme; lipsa bunului simt; lipsa compasiunii si a empatiei; prostia, nestiinta si ignoranta de care dau dovada unii, fara a avea macar un gram de interes in a schimba asta, si cu toate acestea se cred mari personalitati!

MA TEM: sa nu se intample ceva rau celor pe care ii iubesc!

AUD: nimic, e liniste!

IMI PARE RAU: ca nu pot face mai multe bucurii celor dragi, ca nu sunt mai activa, ca "pun la suflet" prea multe, ca am prea mult bun simt, ca inca nu am realizat ceea ce mi-as fi dorit pentru mine la varsta asta!

IMI PLACE: sa ma uit la filme, sa citesc, sa stau primavara si toamna pe o banca la soare, sa fac surprize (placute), sa ii cumpar ceva frumos nepotelului meu, sa merg la mare, sa merg cu bicicleta, sa fac prajituri...

NU SUNT: in stare sa ma "adun" in ultima vreme!

DANSEZ: cu maaaare placere si cu mult spor :)

CANT: des, si am uneori senzatia gresita ca o fac si bine, dar apoi am momente de luciditate in care ma aud si nu e chiar cum imi imaginam eu :)) Da' totusi... mie imi place :P

NICIODATA: sa nu spui niciodata, daaa .. asa se zice... dar chiar nu cred ca as putea face vreodata rau intentionat unei persoane pe care o iubesc!

RAR: sunt multumita.

PLANG: de ciuda, de nervi, de tristete, de neputinta, la filme (drame)...

SUNT CONFUZA: auch... prea des, din pacate!

AM NEVOIE: de iubireeee, complimenteeee, afectiuneeee la ..la ...la ...canta viorile :P Aaa..si de bani, multi bani!

AR TREBUI: sa-mi misc fundul la treaba mai repede si sa profit mai mult de potentialul meu! Eee...ar mai fi multe: sa mananc mai sanatos, sa nu mai beau Cola, sa fac mai multa miscare, sa conduc mai mult, sa fiu mai calma, mai egoista.... etc

AS PUTEA: sa am o viata mai frumoasa decat am acum!

miercuri, 5 ianuarie 2011

A biiiiiig f*****g "monday"

Asa e inceputul anului, asa e cam toata luna ianuarie de fapt, ca o maaaaaaaare si naspa zi de luni! Nu stiu cum sa scap mai repede de brad, fara sa se scuture tot si sa-i intre toate acele in covor, in asa fel incat sa mai gasesc si in august amintiri de la Craciun, infipte pe jos in sufragerie! Deja pun la cale strategii de evacuare a bietului pom, strategii ce variaza de la taierea creanga cu creanga, pana ce ramane trunchiul gol si doi saci menajeri plini cu ramuri (cum am facut acum vreo 3 ani) si pana la infasurarea brutala a ramurilor cu funia din dotare! Aaa...si de obicei il mai aruncam si de la balcon, pentru a nu lasa in urma mea carare de ace de brad. Ce soarta! :)) Si cand ma gandesc ce mai plangeam eu cand eram mica, in momentul in care trebuia aruncat bradutul! Ehh...apuse vremuri :))

In rest..mi se pare cam dezolanta luna asta, asa ca sper sa treaca destul de repede, dar si cu folos! Pe de alta parte e un inceput, si poate fi startul multor activitati, planuri sau actiuni ce tin de viata sociala! Cam nasol sa vezi ca anumite planuri si rezolutii nu coincid cu ale altor persoane, asa cum te-ai fi asteptat! Dar na....iar ma intorc la asteptari, si cum bine am invatat si inca invat, nu e bine deloc sa ai asa ceva (cel putin in anumite privinte, sau cu anumite pesoane).

Cu toate astea, inceputul de an a fost frumos pana acum. Povestea continua :)

luni, 3 ianuarie 2011

Amicul prietenei colegului care e var cu fratele lu' Mimi de pe Facebook


Am de cateva luni cont pe Facebook (dupa ani de rezistenta :P), dar inca ma mir de cate ori gasesc "incurcaturi" de genul: un prieten pe care nu l-am mai vazut de mult, care e casatorit acum cu o fata care e de fapt prietena cu un alt amic, si lucreaza cu inca vreo alte 4 persoane pe care le cunosc de relativ putin timp! Ufff....complicat!
In concluzie...lumea-i mica, si pe Fb e si mai evidenta treaba, atunci cand dai pe pagina cuiva si vezi cati "prieteni" in comun ai, si cate relatii absolut neasteptate sunt intre cunoscutii tai!

duminică, 2 ianuarie 2011

Inceput de an

Inca mi-e lene.. Ma uit prin casa la toate decoratiunile de Craciun, toate instalatiile puse prin camere si nu prea le mai vad rostul. Deja e cam gata cu sarbatorile de iarna. Iarna am zis? Ce iarna, ca eu deja visez la ghiocei, soare si iarba incoltita!!! Dupa sarbatori, in capul meu iarna nu mai are sens :)

Anul cred ca l-am inceput bine, la "inaltime", pe Bucium, cu un pahar de sampanie in mana si cu picioarele congelate! Prima zi a fost relaxanta, insorita si dedicata vizitelor. Iar azi ... deja sunt cu gandul la treaba ... ca trebuie sa ma apuc de o groaza de lucruri si trebuie sa incep de undeva... Partea proasta e ca nu stiu de unde si nu prea stiu nici cum. Aflu eu, in cel mai scurt timp (sper)!

Numai duminica nu pare a fi azi! Dupa atatea zile de sarbatoare, ultima zi din saptamana si-a mai pierdut din farmec. Momentan! Cand revenim la saptamanile banale din decursul anului, duminica va fi iar "the one". Am visat ca citesc o carte si tare interesanta mai era! Si mi s-a facut asa un dor de o carte buna, si de starea aceea in care esti atras si implicat in povestea personajelor si in lumea lor! De mult nu am mai simtit asa!

Cam atat pe azi.. Pun Going the distance si fug sa-mi fac popcorn :D

vineri, 31 decembrie 2010

Primiti cu uratul?

Gata! Ultima zi din an a venit si e una insorita si frumoasa, asa ca am inceput cu zambetul pe buze! Asa sper sa fie si maine, cand va fi prima zi din 2011, zi care se spune ca va oglindi anul ce va urma. Ca atare, sa fiti maine cat mai relaxati si sa va simtiti bine in prima zi din an :) Fara mahmureli si dormit pana la 4 dupa-amaiaza :P

Ieri si azi ...se repeta scenariul casnic... un pic de curatenie prin casa, un pic de mancare, insa mai lejer ca la Craciun. Am facut si un tortulet festiv, numai bun de sacrificat in noaptea dintre ani :D
La noapte .. inca nu stiu ce o sa fac, am incetat de vreo 3-4 ani sa ma agit in cautarea unui Revelion cat mai interesant! Acum imi ajunge un telefon dat celor dragi, un pahar de sampanie si optional cateva artificii vazute live sau la tv, si celebrul refren "3...2...1...LA MUUULTII AAAAANIII!!!". In concluzie, conditiile fiind minime, nu e greu sa am un Revelion asa cum imi doresc :) E destul de important sa nu fiu stresata de prezenta la nu stiu ce sindrofie, sau de gandul "cu ce sa ma imbrac???!" Aaa..si sa nu fiu in prezenta unor persoane cu care sa zambesc fals, de complezenta!

Am si uitat ca azi vin copiii cu uratul! Iar trebuie sa scormonesc in portofel...:P Cand mai mergeam si eu cu uratul, imi amintesc de relaxarea pe care o aveam cu clopotelul la mine. Daca de Craciun trebuia sa am o voce cristalina si sa colind duios, la uratura rezolvam cu "Haaaaaai haaaaaaaaaai"si cu cat mai mult sunet de clopotel!

Bilant pentru anul ce a trecut? Mai bine nu, sa raman totusi cu o parere buna despre mine :)) Lista cu planuri pe 2011? Nu chiar, ci doar cateva idei si dorinte de care sper sa tin cont! Cu toate astea, imi place sa fac liste, si poate nu ar fi rau sa le vizualizez insirate pe o foaie de hartie .. poate asa capata mai multa influenta!

O sa inceapa din nou mesajele si telefoanele cu urari care mai de care mai sofisticate! Eu apreciez un simplu "La multi ani!" si o urare de an nou bun si prosper, si imi este de ajuns faptul ca acea persoana s-a gandit intr-un mod pozitiv la mine! Asa ca asta va urez si eu voua, sa aveti parte de un 2011 frumos, prosper si de care sa va aduceti aminte cu drag in anii ce vor urma!

LA MULTI ANI!

joi, 30 decembrie 2010

Noua generatie de clienti la dezintoxicare!

Ma uitam pe un site cu stiri din lumea vedetelor internationale, si am observat o poza cu Miley Cyrus si surioara ei mai mica. Noah Cyrus are doar 10 anisori, si cred ca mai are cam 5-6 ani pana ajunge la o clinica de dezintoxicare! Nasol pentru o fetita ca ea, sa aiba o sora atat de celebra si adulata. Si nici fata nu prea o ajuta! Nu ma intelegeti gresit, fetita e absolut normala, n-o fi cel mai frumos copil din lume, dar e ok.. Nu la asta ma refer, ci la standardele de acolo. Pariu ca marele cadou de "Sweet Sixteen" va fi un set complet de operatii estetice?

Si un clip in care facea playback pe o melodie de-a lui Ke$ha "Tik Tok", o melodie ...hmm..nu tocmai inocenta:


Candidata numarul doi la premiul "viitoare complexe uriase" il primeste surioara unui alt teen idol: Madison Lovato (9 ani),sora lui Demi Lovato. Lipoabsorbtia va fi cuvantul pe care il va invata cel mai rapid in adolescenta! Poza cu surorile:
Insa are si ea faima ei, joaca de ceva timp in serialul "Neveste Disperate"!

Ultima clasata este o fetita cu mult succes, dintr-o familie la fel de celebra: Willow Smith (10 ani), fata lui Will Smith. Ea ...e "pe val". Are piesa in top si clip cool! Cat o sa o tina? Sa speram ca mult si bine, si ca tatal ei o va putea ajuta sa creasca sanatoasa la cap. Cu toate ca dupa ce atitudine a inceput sa aiba ...hmm.... not good!



Si clipul:


Am mai scris ca are 10 ani, da? Just checking! :)

marți, 28 decembrie 2010

Ce se mai intampla

Si eu care ma bucuram de temperaturile un pic mai mari din ultima vreme... Uite ca ieri a inceput din nou sa ninga, fenomen absolut normal si previzbil pentru prima luna de iarna in care ne aflam! Dar nu si pentru mine! Eu visez la...
dar cand ma uit pe geam vad:


Asta e... O sa ma bucur si eu de iarna cu un vin fiert alaturi si cu o vizita (sper cat mai rapida) pe partie, la o bulgareala "serioasa" :)

Si apropo de vin fiert, aseara am pus si eu mana pe vreo 2-3 cani :D in Arte. Atmosfera faina si vin bun :) Ieri noapte am bifat inca o incercare esuata de a urmari un film de Craciun -> Elf, finalizata iar cu "ochii'n gura" de somn. Concluzie: naniiiiii!

Mancarea facuta la Craciun se cam termina pe-acasa, asa ca deja ma gandesc la urmatorul meniu. De data asta o sa fie premiera la salata boeuf! Chiar...am pus pe Facebook, dar sa ma laud si pe-aici cu cozonacii pe care i-am facut de Craciun :D A fost la fel, o premiera si au iesit chiar bunuti la gust. Sunt facuti dupa indicatiile (via telefon) ale mamei mele, asa ca (pentru o prima incercare) eu spun ca e ok. Aaa...sa nu uit, am avut si ajutor de bucatar priceput!

Si cum tot vad pe la TV stiri despre noul an...iar cu criza, iar cu disponibilizari...sa ma facem si haz de necaz cu o reteta minunata pentru cafea:

Cafea de criză
Se ia o boabă de cafea, se leagă cu o aţă, şi se scufundă de 2-3 ori în ceaşca cu apă fierbinte. La fiecare 3 cafele se schimbă aţa...

luni, 27 decembrie 2010

A treia zi de Craciun

Am ajuns si in a treia zi de Craciun! Cu greu... Zilele astea au fost ok, nu o sa fac acum pe interesanta si o sa ma laud cu un Craciun minunat, plin de bucurie si de intelegere, cu ingerasii dand din aripioare si cantand la harpa prin jurul meu! Nu! A fost Craciunul...atat!

Cu toate astea, am avut trei momente pe care le pot considera demne de aceste sarbatori: primirea unui cadou frumos si util (chiar daca stiam de existenta lui de acum o luna), daruirea unor cadouri apreciate de cei ce le-au primit, si bucuria nepotelului meu atunci cand si-a descoperit jucariile primite de la Mos Craciun! In rest..."liniste si pace" as fi vrut sa zic, dar nu chiar... mai mult: graba, plictiseala si "human ice cube". Cam atat cu "sarbatori calduroase si pline de lumina" :)

Anul asta m-am sustras din schimbul anual si sezonier (uneori ipocrit) de urari, via sms, telefon, facebook sau blog! Asta pentru ca in dimineata de Craciun, exact la prima ora, am facut o alergie severa, la tot ce tine de expunere si prezenta pe/prin orice forma de tehnologie, in detrimentul prezentei fizice!

In rest...mancarea a fost buna, zapada a lipsit (din fericire), la tv au fost programe stupide (ca de obicei) , net nu am avut (probleme cu routerul) .. Ma uitam ieri la stiri si am vazut, normal (din nefericire!) si o stire cu un sinucigas. Normal?! Pai cam da! In perioada asta aproape ca te simti obligat sa iti trantesti pe moaca un zambet lat si "caldura" in suflet. Nu detii asa ceva? Patetic ...esti patetic! Trebuie sa iti iei la rand toata lista si sa suni, sa dai sms-uri cu urari de "lumina in case" bla bla bla... sa postezi peste tot "Craciun fericit!" si sa stai cu telefonul si pagina de FB aproape, sa curga urarile!

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Cam asa e treaba

Daca nu esti prezent in prima zi de Craciun (de la prima ora) pe blog, facebook sau mess nu esti "true"!!!

vineri, 24 decembrie 2010

Ajunul Craciunului


E dimineata de Ajun. Ma uit prin casa, bradul e facut, cadourile mai trebuiesc impachetate, instalatiile sunt puse, curatenia e aproape gata .. Ploua afara? Nu chiar, dar nici mult nu mai este, caci sunt 0 grade. Oricum, zapada pe jos tot a mai ramas, asa ca ecuatia Craciun+zapada=love inca e valabila!

Parca ar trebui sa ma apuc de ceva treaba, nu? M-am gandit sa fac 2 cozonacei si cateva sarmalute. E prmiera :)) La cozonac, pentru ca sarmalute am mai facut de doua ori in viata mea :P Si e premiera ca eu sa gatesc de Craciun, ca oricum primeam de la persoane extrem de dragute (matusi, vecina) mancare traditionala, sau eram invitata la masa. Dar anul asta am zis sa incerc si eu, asa ca ma uit cam timid spre bucatarie, si sper sa ies victorioasa de acolo :))

Cam liniste momentan! Abia astept sa vina copiii cu colinda, si sa se uite chioras la mine ca le dau 1 leu :)) Glumesc, nu le dau bani ci mere si nuci :D Asta chiar ar fi o surpriza pentru bietii copii!

Cam atat azi, sper sa mearga totul bine, sa fie un Craciun frumos si Mosul sa nu ma ocoleasca!
Sa aveti un Craciun fericit!