Totul a început cu întrebarea „Ce facem în perioada 18-24 martie?” adresată de cei de la ICAR Tours pe
blogul lor. Eu m-am repezit să răspund: "Eu ce să fac, bine mulţumesc! Casă-job-casă-job-casă-job... cam aşa jonglez şi săptămâna asta!" Profund greşit! ICAR Tours în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române din Iaşi au organizat
Zilele Porţilor Deschise în muzeele din Iaşi, aşa că îmi propusesem să ajung şi eu pe acolo. Dar un job nou care îmi ocupă toată ziua şi un weekend încărcat de alte obligaţii, m-au făcut să rămân zi de zi în faţa laptopului şi să îi invidiez pe toţi cei care au profitat de aceste zile!
Recunosc, cel mai mult am vrut să merg la Bojdeuca lui Creangă! Mereu m-a fascinat acea căsuţă mărunţică din cartierul Ţicău. Prima vizită a fost cu doamna învăţătoare şi cu colegii de şcoală. În şir de doi câte doi am intrat sfioşi (că doar era muzeu) în casa cea misterioasă. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, am ridicat privirea şi mi-a reapărut zâmbetul pe buze: "Hei, e ca la bunica! Tavanul cu grinzi, păturile şi icoana cu ştergar din colţul camerei sunt ca la mine la ţara!" Eu auzisem de Creangă, ştiam că e un scriitor important, aşa că în capuşorul meu de şcolăriţă, îmi imaginasem o casă somptuoasă, cu un birou mare şi impozant, cu un scaun confortabil şi câteva stilouri împrăştiate pe masă. Tot confortul pentru ca al nostru scriitor să-şi întâmpine în cea mai bună dispoziţie inspiraţia şi amintirile!
Mai târziu mi-am dat seama că a lui căsuţă a fost rânduită asemenea celei părinteşti: masa rotundă cu trei picioare, scăunele mici şi veselă ca cea din Humulesti. Mi l-am imaginat apoi, în următoarele călătorii în micul lui univers, stând pe băncuţa din lemn de stejar, cu pivirea pierdută pe dealurile din zare şi cu un zâmbet mijit în colţul gurii. Prietenul său Eminescu l-a încurajat să pună pe hârtie ceea ce a rămas şi până azi, cea mai frumoasă mărturie a unei copilării autentice româneşti! Nica mi-a fost drag de la primele rânduri citite şi m-a amuzat şi încântat cu poznele şi aventurile lui. Mi-am conştientizat şi eu altfel copilăria... mi-am savurat clipele de libertate şi lipsa de griji, ştiind cât de preţioase sunt!
Acum mă uit la nepoţelul meu de 5 anişori, ai căror bunici stau exact lângă casa lui Ion Creangă, cum se joacă în curtea Bojdeucii şi îmi vin în minte toate întâmplările haioase cu micul Nica. Îl văd pe David (nepoţelul meu) cum aleargă pe scări, prinde un câine de coadă sau aleargă răţuştele din curte şi mintea mea deja începe să scrie romanul copilăriei lui! Savurez alături de el fiecare moment hazliu, mă minunez de isteţimea lui, şi mi-e ciudă mereu că nu am lângă mine o cameră video să-i filmez fiecare cuvinţel, fiecare gest! E cel mai scump copil din lume, are cele mai potrivite replici şi mă topesc mereu când îl văd sau îl aud! "Văd" filmul copilăriei lui live, şi mi-aş dori din tot sufletul să păstrez aceste clipe şi aceste amintiri cât mai vii, să i le pot povesti şi lui în anii ce vor urma!
Creangă a avut uimitoarea abilitate de a-şi recompune momentele copilăriei atât de viu şi de palpabil, încât vizita în casa maturităţii lui creatoare o resimţi ca o experienţă autentică şi coplesitare! Îi vezi mediul, ambientul în care geniul lui creator a prin contur, şi nu poţi să nu rămâi impresionat de atâta simplitate, care a născut totuşi atâta complexitate!
Eu promit să revin în vizită cât mai curând la mică lui Bojdeucă, şi să profit de acest "reminder" oferit de ICAR Tours cu privire la importanţa muzeelor în viaţă noastră!
Imi vin 7 mii de idei pe zi, despre "n" subiecte si mereu imi spun: "uite despre asta o sa scriu azi pe blog"! Pana sa ajung eu acasa si sa pun mana pe laptop, ideile zboara la fel de spontan precum au venit, si eu ma trezesc cu degetele pe tastatura, cu privirea pierduta si eterna intrebare "despre ce sa scriu?!".
