sâmbătă, 30 iulie 2011

Emigrez?!

Asa mi-as dori sa se intample, mai devreme sau mai tarziu (sper insa ca ma voi incadra la categoria "mai devreme"). Totul este inca sub semnul incertitudinii si a gandului ca se poate si aici o viata frumoasa! Nu mai pot face parca diferenta, daca am ajuns sa ma plang si sa vad doar partile rele din tara asta din obisnuinta, sau pentru ca treburile stau chiar asa (adica aiurea taaare!). Cand mai dai si nas in nas cu probleme pe care nu prea le luai in calcul cand inca nu te incadrai la categoria "adulti cu responsabilitati", si vezi ca oricum o intorci, o sucesti sau o asezi intr-o lumina stralucitoare, problema tot nu pare a avea o solutie care sa te multumeasca, mintea incepe iar sa-ti zburde pe coclauri mai civilizate, mai prospere si mai bogate in posibilitati! Cu fiecare gand, apar si indoielile, si frica, si melancolia dar si speranta, si motorasul care pune in miscare planuri frumoase!

Fara sa mai bat moneda acum pe subiectul asta, voiam sa va arat o pagina de Facebook care promoveaza frumusetea tarii noastre, si care se intituleaza sugestiv "273 de locuri pe care trebuie să le vezi înainte să pleci din România". Ca de obicei, pun link si va las sa va bucurati de imaginile frumoase:

vineri, 29 iulie 2011

În război!!!

Da, sunt în război! Şi sunt sigură că o să ies învingătoare! Ostilităţile se duc între neamul ţânţăresc şi persoana mea delicată şi sensibilă. Nu îmi plac bubitele mici şi roşii pe care mi le fac ţânţarii cadou, şi în nici un caz nu apreciez scărpinatul excesiv, pe care mi-l aplic consecvent în locul cu pricina. Şi pentru că am unghiuţe neînfricate, deseori rămân cu un semn de toată frumuseţea. Aşa că am decis să le declar război! Nu unul sângeros, căci nu îmi place, sunt încă paşnică dar determinată să nu-i mai simt prin preajmă. Urăsc să-i strivesc cu tot felul de unelte diabolice (gen prosop, cârpe..etc), şi dacă ar fi după mine, orice necuvântătoare care-mi calcă pragul, ar fi poftită delicat pe geam afară. Pot sta mărturie minutele bune în care am fugărit o muscă prin toată casa, doar pentru a-i arăta calea cea dreaptă, adică geamul larg deschis.

Nu ascult Magic FM, adică postul acela care cică starpeste neam din neamul bâzâitorilor enervanţi... Nu am aparat cu pastile ameţitoare, sau paletă de fugărit aceste fragile şi totuşi însetate de sânge fiinţe... Nu! Eu am plasă! Adică "accesul interzis". În plus, în caz că se strecoară mişeleşte în casă, am dezvoltat un stil aparte de dat din mâini şi din picioare, cât să-i panichez şi să zboare de lângă mine, c
ătre o nouă ţintă.

Şi ca să vă demonstrez cât de periculoase şi însângerate fiinţe sunt, o să vă arăt un filmuleţ, însoţit de două printscreen-uri cu "before" şi "after":

joi, 28 iulie 2011

Home again

Gata, am revenit pe meleaguri iesene. Iar m-a prins cheful de bloguit cam tarziu, si ceasul ma indeamna usurel spre pat, caci se pare ca desteptii astia nu-mi vireaza salariul in cont, in lipsa mea, asa ca maine dimineata trebuie sa strig iar "prezent" la munca. Am promis pe cuvant de soim al patriei, o poza de la mare (atat am mai prins, soim.. ca pionier nu am avut onoarea sa fiu). Asa ca onorez promisiunea, si-mi afisez chipul extra..mega..superb pe blog. Simtiti-va liberi sa downloadati poza si sa o puneti pe site-uri matrimoniale, sub denumirea de "blonda sexy cu ochi albastri" :)) In fine, vedeti voi, nu de imaginatie duceti lipsa :)

sâmbătă, 23 iulie 2011

Weekend

In ultima vreme, dupa cele cateva zile de weekend ma simt parca si mai obosita decat vinerea. Dar se merita, pentru ca e vara, oamenii au chef de iesit, terasele sunt imbietoare, asa ca.. trebuie sa profitam de perioada asta! Weekend-ul asta e ceva mai special, pentru ca am fost langa niste prieteni (ca si martor) care si-au celebrat cununia civila, iar apoi i-am insotit la o petrecere in aer liber, la iarba verde, concretizata intr-un delicios gratar! Sincer am avut emotii pentru ei, inca mi se pare solemn, important si emotionant momentul, dar tot nu-mi pot reveni din uimirea repeziciunii cu care trece (maxim 3 minute in fata ofiterului de stare civila!).

Tot in weekendul asta, am parte de un mic preview al concediului de anul acesta. Adica dau o fuga scurta, scurta pana la mare, pentru a ma balaci un pic si apoi vin repejor inapoi acasa, unde inca ma asteapta targetul de realizat :| Zilele astea am testat internetul pe mobil, oferit ca si perioada de 30 de zile gratis clientilor Orange, si nu pot sa va spun decat ca este extrem de tentant sa dai mereu refresh-uri paginii de Facebook, atunci cand te plictisesti la serviciu :)) Din pacate, minunea nu tine mult, deoarece conexiunea la net rupe bateria in doua, asa ca umblu mereu cu incarcatorul dupa mine.

Cam atat despre weekend-ul asta, revin repejor cu o poza cu marea :D

vineri, 22 iulie 2011

Poze incendiare (50 Cent & Justin Bieber)

Din arhiva personala si strict secreta a celor doua celebritati, am reusit sa sustrag doua instantanee inedite:


miercuri, 20 iulie 2011

Despre sex

Ce te faci cand ti-e somn de nu mai poti, ti-e cald de ai vrea sa faci o excursie prelungita in frigider si-ti vine sa te prelingi pe pat?! Simplu: scrii pe blog! Adica cu cheful lu' peste, m-am decis sa-mi mai revars tolba de cuvinte mestesugite, chiar si in ciuda celor mai vitrege situatii!

Am aflat in ultima jumatate de ora ca daca stau si ma uit in gol, inspre ecranul laptopului nu imi vin idei geniale, si nici nu se scrie singur articolul. Stau in casa in cel mai crunt curent posibil, cu toate geamurile si usile deschise si ma mai intreb de ce ma doare capul! De prea multa concentrare, desigur :))

Ieri seara am iesit un pic din tiparul serilor obisnuite, cu un gratar la iarba verde, inceput pe la ora 22 si terminat 2 ore mai tarziu cu noi esuati pe o patura, luminati doar de o luna portocalie. Partea proasta a fost ca ne-am sacrificat si noi la randul nostru, reprezentand un festin pentru tantarii de prin zona, partea buna a fost ca ne-am relaxat in racoare si sub un cer instelat, iar partea palpitanta a fost ca eram intinsi pe patura, langa padurice, de unde imi imaginam ca va iesi un psihopat cu un carlig si ne va macelari pe toti :)) Prea multe filme americane vazute, va spun eu!

Apropo de filme, zau ca nu am mai vazut unul bun de ceva luni bune! Ultimul a fost Inception, unde chiar nu imi dadeam seama care va fi deznodamantul, dar in rest.. Parca-i mai interesant sa vezi trailere, macar vezi fazele cele mai importante si ramai cu impresia unui film cu potential. Dar e mai bine sa nu dai curs impulsului de moment, si sa nu urmaresti filmul, caci e aproape garantata dezamagirea in momentul in care observi ca tot ce era mai palpitant, s-a consumat deja in cele 2-3 minute de trailer! Asa ca eu ma consolez cu seriale.. multe seriale! Asa stiu deja actiunea, nu imi trebuiesc cateva minute sa ma "imprietenesc" cu personajele, plus ca mereu am senzatia de continuitate!

Ca si cand blogul, mess-ul si facebook-ul nu ar fi de ajuns, zilele astea ma bate gandul sa imi fac cont si pe twitter si sa devin activa si pe contul de Google + (recent facut). In stilul asta nu cred ca mai ies curand din casa, sau ca-mi mai dezlipesc telefonul de mana! Si-asa acum gandesc in termeni de "sa pozez chestia asta, sa o pun pe Facebook", "sa tin minte asta, sa o scriu pe blog" etc Ehh... mai socializez si eu virtual!

Inca ceva.. vreau bicicleta! Cine are una in plus, sau nu o foloseste? :D

Aaa.. si despre sex.. nu stiu, ganditi-va si voi la ceva kinky, ca eu am pus titlul doar ca sa am mai multi vizitatori azi! :P

duminică, 17 iulie 2011

Lazyyyyy

Cata liniste, pace si relaxare :)) Numai bine pentru starea de duminica la amiaza!

sâmbătă, 16 iulie 2011

Hai hui

Ma simt uneori ca fata mosului, sau a imparatului.. ce-o mai fi fost si ea. Adica fatuca aia (din nu mai stiu ce basm), careia i s-a cerut sa vina la palat nici pe jos, dar nici calare, nici imbracata, dar nici dezbracata, nici pe drum, nici pe langa drum.. etc Nu o sa ma explic mai mult, ca iar vin "prietenii" sa ma intrebe cu toata ipocrizia adunata in fundurile lor nepasatoare "Da' ce-ai patit? Esti ok?". Nici macar nu inteleg cum de ajung sa interpreteze nu stiu ce tampenie, ca ma uit si eu patrat la genul asta de intrebari, si mi se face scarba de mimatul asta de prietenie, cand de fapt omul ala vaneaza si spera doar ca cei din jur sa aiba probleme, ca sa se poata simti ei in viata lor trista si falsa, mai bine!

Uneori incep sa scriu ceva, sterg de 7 ori, inlocuiesc de 15 ori, ma gandesc cum sa fac sa nu fie interpretabil, cum sa fac sa priceapa cei care citesc, faptul ca eu comentez anumite situatii vazute peste tot in jurul meu (dar din perspectiva proprie), si ca aici nu am nici cea mai mica intentie sa creez un jurnal, care sa stea ca presul la usa, gata sa fie murdarit de incaltamintea noroioasa a oricarui om aterizat pe-aici.

Tot vreau si eu domeniu, vreau sa fiu mai motivata sa tastez cuvinte insiruite logic (sau nu), dar inca sper la 2-3 zile la mare, asa ca mai aman momentul.. pentru a n'spea oara (money reasons)! Am destule de facut, si chef zero.. de fapt cu minus, ca ma "ajuta" si caldura asta "revigoranta".

Am nevoie de mai multa organizare... de ordine. Toate-s vraisete prin casa, si in jurul meu, asa ca simt nevoia intai de curatenie fizica, in mediul in care traiesc, pentru ca apoi sa-mi fac ordine si curatenie in ganduri si sentimente, in asa fel incat sa ramana doar ce e frumos si pozitiv! Ajuta sa mai re-evaluezi situatiile, atitudinile, implicarea in diverse activitati..

Una peste alta, vara mea e frumoasa, si o savurez cu pofta :) Stiu ca ma trezesc iar in septembrie cu dor de mare, asa ca vreau sa bifez balaceala in apa, si muuulte seri faine pe la terasele racoroase din oras! Aaa... si gratare la iarba verde!

miercuri, 13 iulie 2011

Impresii - Blog Olympics Iasi

A fost duminica, pe cea mai coplesitoare caldura, insa distractia a meritat orice raza de soare picata drept pe capul meu blond! Totul a pornit de la initiativa lui Monoranu, care ne-a oferit la blogmeet-ul trecut un mic teaser, numai bun pentru a astepta nerabdatori concretizarea evenimentului. Este vorba despre Blog Olympics (prima editie), o competitie sportiva, pusa la cale de catre cei de la Inoras.ro (care trec printr-o perioada fasta de schimbari, lansandu-se si o noua platforma), cu sustinerea puternica a celor de la Decathlon Iasi, care au si pus la dispozitie terenul pe care s-au desfasurat competitiile (fotbal si baschet).

Sincer, elanul meu sportiv e in plin avant, dar duminica m-am tinut departe de teren, in primul rand pentru ca voiam sa las cat mai multe sanse echipei mele sa castige, si in al doilea rand, nu as fi vrut sa amuz prea tare publicul :)) Acum serios, am avut doua co-echipiere talentate (Andreea si Catalina), care aveau si ceva experienta in domeniul sportiv, asa ca eu am activat ca si suporterita infocata a echipei mele. La editia urmatoare.. ma antrenez din timp, si pun monopol pe minge :D Cele trei echipe s-au duelat cu mare spor, atat la fotbal cat si la baschet, ehipa mea fiind condusa cu talent de catre Cipoc (Ciprian). Lesinati de caldura, dar sustinuti de catre organizatori si de catre sponsori cu apa, racoritoare si energizante, premiile puse in joc au fost revendicate de participanti cu zambetul pe buze. Eu astept nerabdatoare sa ne revedem si sa ne bucuram de premiu, la o repriza de paintball. Din echipa mea (Alex_blue, Stefan, Sorin, Sebi, Alex, Andreea, Catalina) a facut parte si Radu (mandru si proaspat posesor al domeniului propriu, asa ca ii urez cu ocazia asta mult spor, inspiratie si vizitatori!), care a reusit sa inscrie si un glorios gol, impotriva Echipei Castigatoare.

Dupa ce am fost rasfatati cu premii, organizatorii ne-au invitat la un gratar, intr-un loc tare frumos, in apropiere de Popricani, si anume "Colt de rai", unde ne-am rumenit la soare in ton cu micii si pulpele pregatite la gratar! Numai ca spre deosebire de preparatele gatite, culoarea nostra nu a iesit deloc uniforma, ajungand acasa sa rad/plang cateva minute in fata oglinzii, de look-ul meu bicolor. Dupa cateva straturi de crema + doua pastile de cap (nu m-a iertat soarele si m-a batut in cap cu nerusinare), totul a fost ok!

In concluzie, a fost tare fain! Organizare buna, distractie pe masura, premii, participanti veseli si petrecareti = o zi pe care vreau sa o pun pe "repeat" :) Asa ca Mono, Inoras.ro si Decathlon Iasi merita din nou multumiri pentru invitatie si organizare, si la cat mai multe editii Blog Olympics reusite!

Alte impresii (mai updatez pe parcurs): Radu, Cipoc, Somnulescu, Andrei, Mono, Alex Taradaciuc, Iustin

miercuri, 6 iulie 2011

Blog Olympics @Iasi

Adica, mai pe scurt, cum o sa joc duminica cu niste bloggeri talentati si cum nu o sa mai vin eu apoi niciodata la un blogmeet iesean! :)) De ce? Pentru ca am avut tupeul sa ma inscriu la Blog Olympics, o competitie intre bloggeri, unde voi evolua cu "succes" si "talent" la fotbal/baschet! Dupa ce o sa se uite "dragut" toti coechiperii la mine, si o sa ma alinte cu vorbe "duioase" pentru ca i-am ajutat sa "castige", nu stiu cat de ok va mai fi :))

Ca sa va lamuresc un pic mai bine despre evenimentul care-mi va anima weekend-ul, ma inspir de pe site-ul organizatorilor www.iasi.inoras.ro

InOras.ro organizează duminică, 10 iulie 2011, începând cu ora 10.00, in incinta bazei sportive a magazinului Decathlon (din cadrul Carrefour ERA Iaşi) prima ediţie a Blog Olympics, cu ocazia relansării noii platforme a ghidului online de distracţii urbane. Evenimentul se adresează în principal bloggerilor ieşeni şi va cuprinde două competiţii sportive în cadrul cărora se vor confrunta trei echipe de bloggeri a câte 10 membri.

Sistem de desfăşurare:
• 2 sporturi diferite: fotbal şi baschet;
• Competiţiile se organizează independent în sistem turneu pe fiecare sport;
• 3 echipe participante de 10 persoane conduse de câte un căpitan de echipă;
• Căpitanii îşi vor alege echipele iar înscrierile se fac până pe 7 iulie pe blogurile acestora;
• Fiecare echipă va trebui să-şi aleagă un nume reprezentativ şi să se asigure că are o galerie consistentă!
• Fiecare echipă trebuie să aibă în componenţă minim 5 bloggeri şi minim 3 fete;
• La meciurile de fotbal se va juca 5 la 5, iar la baschet în sistem streetball, 3 la 3;
• Fiecare echipă îşi desemnează echipe de start şi rezerve pentru cele 2 turnee;
• La fotbal echipele trebuie să aibă în componenţă minim 2 fete din care 1 în permanenţă pe teren;
• La baschet echipele trebuie să aibă în componenţă minim 1 fată;
• Orice blogger se poate înscrie la ambele competiţii;
• Competiţiile au loc în mod consecutiv pentru a putea asigura participarea bloggerilor;
• Regulamentele de desfăşurare a competiţiilor sunt cele specifice sporturilor în cauză.


Echipa norocoasa, pe care o voi onora eu cu prezenta este cea a lui Ciprian (Cipoc) www.phonecto.com/2011/07/02/blog-olympics-iasi/

Cine mai doreste, cine mai poftesteeeee.. este asteptat sa ni se alature!

sâmbătă, 2 iulie 2011

Despre ceva ce nu va intereseaza: ARTA

E lansat de prin februarie, dar eu l-am descoperit recent, mi-a placut, drept urmare scriu despre el. Si anume: ART PROJECT (http://www.googleartproject.com/) lansat de catre Google. Cateva detalii:
  • poti vizita virtual cele mai importante muzee ale lumii si sa analizezi in detaliu peste 1000 de picturi valoroase, dintre care 17 la o rezolutie de sapte gigapixeli fiecare (7000 de megapixeli);
  • in prezent, gasim indexate în Google Art Project urmatoarele muzee: Van Gogh – cel din Amsterdam, Palatul Versailles, Thyssen Bornemisza din Madrid, Tate Britain din Londra, Ermitajul din Sankt Petersburg, Muzeul de Arta Metropolitana din New York, Galeriile Uffizi din Florența... si multe altele renumite;
  • au implementat tehnologia StreetView pentru interiorul cladirilor, oferind astfel un tur complet oricarui utilizator de internet;
  • aplicatia permite un tur virtual 3D pe culoarele multor muzee – treptat se adauga altele – iar tablourile pot fi privite la o rezolutie mare, din diverse unghiuri. Trecerea de la o galerie la alta se face mai usor decit în spatiul real prin folosirea unui motor de cautare care oferă sugestii de autori si opere dintre cele expuse în muzeul respectiv;
  • o functie interesanta in Google Art Project: se poate salva intr-un playlist (Artwork Collection) o serie de opere de arta din muzee variate pentru a privi la un moment dat doar opere care ne plac in mod particular. In plus, putem da share acestei liste, după salvarea sa.
Surse: 1,2,3